Blog, Rochii si Accesorii de Mireasa
Experiența unei nunți de neuitat
Bineînțeles că orice mireasă care se respectă se va da peste cap de trei ori, precum Greuceanu, sau chiar mai mult, pentru ca ziua nunții sale să întreacă orice limite ale imaginației, iar invitații să pomenească ani la rândul despre momentele de poveste la care au asistat. Dincolo de clipele speciale petrecute alături de alesul inimii tale, este normal să îți dorești ca și cei dragi ție să aibă parte de o experiență deosebită.
Așadar, noi ne-am gândit să te informăm că există muuulte idei numai bune de pus în pratică pentru ca nunta voastră să iasă din tipare și să le rămână pe retină și în suflet celor pe care i-ați ales să vă fie aproape. Sunt pur și simplu micuțe gesturi, dar pline de însemnătate, venite din inimă, prin care vei reuși să le transmiți celor dragi recunoștința.
Astfel, pentru domnișoarele de onoare, poți crea un foarte simpatic kit, pe care să-l dăruiești în momentul în care lansezi propunerea sau chiar în ziua nunții, după preferințe. Acesta poate include nenumărate obiecte, de la ojă, ruj, un accesoriu de purtat la nuntă până la o mini sticlă de șampanie cu un pahar personalizat și multe altele. Lasă-ți imaginația să zboare și cu siguranță că le vei surprinde într-un mod plăcut.
În același ton, cei de la Coca Cola au venit cu o idee ingenioasă sugerând un kit al mirelui, compus din mai multe elemente, printre care, bineînțeles, și o sticlă de suc personalizată cu numele lui. Poți compune un pachet drăgălaș pentru el pentru că, deși în ziua nunții tu ești în centrul atenției, noi știm că el este centrul universului tău.
Tot mirelui, dar și prietenilor săi, le poți pregăti niște butoniere cu totul inedite. Află care sunt filmele, jocurile sau benzile desenate preferate și surprinde-i cu niște mini figurine care să întruchipeze personajele respective; în mod sigur vei primi puncte din partea găștii!
La sufletul viitoarei soacre vei ajunge cu o bijuterie, spre exemplu un lănțișor sau brățară, cu un pandantiv prin care să-i adresezi un mesaj de mulțumire pentru cel care urmează să-ți devină soț. After all, ea e prima care l-a crescut și educat așa cum îți place să îl vezi acum.
Dacă vei avea copii la nuntă, le poți pregăti niște accesorii pe gustul lor. Spre exemplu, pentru fetițe poți avea la îndemână niște aripi de zână sau coronițe de prințesă, iar pentru băieței niște cape care să îi transforme cât ai zice pește în super eroi. Ba chiar te poți interesa din timp la părinți care sunt personajele preferate ale copiilor și te asigurăm că cei mici se vor distra pe cinste la nunta ta și te vor ține minte drept the cool one!
Iar pentru toți invitații poți încropi un decor special pentru fotografii de neuitat. Spre exemplu, un perete plin de flori, un leagăn amenajat în aer liber, ori vreun foișor decorat pot fi o alegere bună. Dincolo de fotografiile pe care le veți face împreună, oferă-le posibilitatea să își creeze și ei un mini scenariu și să aibă parte de niște fotografii care le vor întotdeauna aminte de cât de bine s-au simțit la nunta ta.
De asemenea, le poți pregăti tuturor niște kituri pentru baloane de săpun, cu care se vor distra pe cinste. Să nu mai pomenim de decorul fantastic de care vei avea parte doar pentru că vei fi înconjurată de sute de baloane colorate.
Îi poți întâmpina la sosire și cu o cutiuță sau plăsuță denumită generic ”welcome bag”, în care poți pune obiecte dintre cele mai diverse: săpunuri handmade în formă de inimă și alte cosmetice realizate de către tine, CD-uri cu melodii special selecționate pentru clipe de neuitat, bomboane și prăjituri făcute în casă frumos ambalate, un mesaj de mulțumire etc.
Iar pentru când se încinge petrecerea, nu ar strica să ai o cutie cu șlapi simpli, la care ei să apeleze ca să poată dansa după placul inimii. Din aceeași categorie fac parte și umbrelele de unică folosință, pe care să le oferi în caz de soare excesiv sau chiar ploaie.
Așa-i că nu e greu să creezi experiențe de neuitat? Pentru nenumărate astfel de idei, te invităm pe pagina noastră de Facebook să te inspiri!
Leave a reply
You must be logged in to post a comment.